
Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a declarat că el şi jucătorii săi sunt puţin trişti după ce au pierdut finala Cupei Mondiale, dar trebuie să fie şi mândri că au ajuns în această fază a competiţiei. El a precizat că echipa Croaţiei a controlat jocul, dar nu trebuia să greşească în faţa unei adversare cum este Franţa, scrie News.ro.
Ivan Rakitic consideră că naţionalei Croaţiei i-a lipsit norocul. “În prima repriză am fost echipa mai bună, am atacat, dar ne-a lipsit norocul. Francezii au înscris trei goluri din trei şuturi pe poartă. Dar felicit Franţa, a meritat”, a afirmat el.
Reprezentativa Franţei a câştigat Cupa Mondială la fotbal pentru a doua oară în istorie, după ce a învins, duminică, la Moscova, cu scorul de 4-2 (2-1), selecţionata Croaţiei.
Cititi articolul original aici: Zlatko Dalic după nfrngerea din finala CM: Suntem puţin trişti, dar trebuie să fim şi mndri; Rakitic: Nu am avut noroc