Legea privind statutul magistraţilor ajunge la Senat, în calitate de for decizional

Legea privind statutul magistraţilor ajunge, astăzi, la Senat, în calitate de for decizional, după ce deputaţii au respins, ieri, solicitarea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis. Tot ieri, Camera Deputaţilor a adoptat, prin vot decizional, proiectul de lege privind Codul Administrativ şi legea care reglementează exploatarea gazelor petroliere în Marea Neagră. Cu detalii Alina Bordeiaşu.

Reporter: În timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, social-democratul Eugen Nicolicea a subliniat că argumentele invocate de şeful stutului nu susţin o cerere de reexaminare adresată parlamentului pe Legea 303 privind statutul magistraţilor.

Eugen Nicolicea: Domnul preşedinte nu poate să solicite parlamentului să verifice neconstituţionalitatea unor prevederi, pentru că parlamentul nu are în atribuţii să se pronunţe cu privire la neconstituţionalitatea actelor înainte de promulgare, la solicitarea preşedintelui. Acest lucru poate să o facă Curtea, în conformitate cu Articolul 146, litera A din Constituţie.

Reporter: Opoziţia, prin vocea deputatului USR Stelian Ion, a criticat modul în care a fost dezbătută legea, în ultimele luni, şi a susţinut că au rămas multe neclarităţi, care vor îngreuna activitatea magistraţilor.

Stelian Ion: Intrarea în profesie fără examen a unor foşti judecători sau procurori a fost criticată, pe bună dreptate, de preşedintele României. De asemenea, formarea profesională continuă va trebui să se aplice şi procurorilor, nu doar judecătorilor. Evaluarea anuală a judecătorilor şi procurorilor de la Curţile de Apel şi de la Parchetele de pe lângă Curţile de Apel se va face doar prin hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reporter: De votul deputaţilor a trecut, ieri, şi proiectul de lege privind Codul Administrativ, care, printre altele, instituie aşa-numitele pensii speciale pentru aleşii locali care au îndeplinit complet cel puţin un mandat şi pe numele cărora nu figurează condamnări definitive pentru fapte de corupţie. Şi legea care reglementează exploatarea gazelor petroliere din Marea Neagră, aşa-numita lege offshore, a fost votată decizional de Camera Deputaţilor. Documentul prevede eliminarea creditului fiscal şi introducerea impozitului pe venituri suplimentare realizate de cei care exploatează gaze în Marea Neagră./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie

Cititi articolul original aici: Legea privind statutul magistraţilor ajunge la Senat, în calitate de for decizional

Share This Post

Related Articles

© 2018 Monitorizare Presa. All rights reserved. Site Admin · Entries RSS · Comments RSS
Powered by WordPress & Servicii SEO Cosmetice Ladys