Anunt important privind ordonanta legilor justitiei

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat vineri, la Parlament, că „de principiu” va avea loc luni, la ora 09.00, o ședință de Guvern pentru adoptarea OUG pe legile justiției, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să plece într-o deplasare externă, scrie Mediafax.

Meleșcanu a declarat că premierul Viorica Dăncilă va efectua, săptămâna viitoare, o deplasare externă care va dura întreaga săptămână.

„Da, confirm. Va fi de o săptămână, este o deplasare în Turcia care va fi în ziua de luni, marți și miercuri vor fi Dubai și Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite, după care se va merge în Kuweit”, a spus ministrul de Externe.

Întrebat dacă va avea loc o ședință de Guvern luni dimineață, înainte de plecarea premierului, acesta a răspuns afirmativ.

„Da, era programată o ședință de Guvern de la ora 09.00”, a spus Meleșcanu.

El a precizat că ședința a fost programată pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență pe legile justiției.

„În principiu este anunțată această dată, urmează să fie confirmată”, a adăugat ministrul.

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că este nevoie ca Guvernul să modifice Legile justiției printr-o ordonanță de urgență în maximum trei zile de la apariția în Monitorul Oficial a modificărilor la legea privind Statutul magistraților.

Curtea Constituțională a României a respins, pe 25 septembrie, sesizarea formulată de președintele Klaus Iohannis referitoare la neconstituţionalitatea modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit Constituției, Preşedintele României este obligat să promulge lege „în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”.

Din pachetul celor trei Legi ale justiției, Iohannis a promulgat doar două dintre actele normative, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv Legea 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM, scrie stiripesurse.ro

Cititi articolul original aici: Anunt important privind ordonanta legilor justitiei

Share This Post

Related Articles

© 2018 Monitorizare Presa. All rights reserved. Site Admin · Entries RSS · Comments RSS
Powered by WordPress & Servicii SEO Cosmetice Ladys